APEL PENTRU LIVIU, UN TÂNĂR CARE SUFERĂ DE CANCER

Nu ştiu dacă mai prind următoarele două luni, mi-a spus Liviu. Are 18 ani fără două luni şi se luptă cu un cancer osos. Este internat în Institutul Oncologic Bucuresti şi are deja metastaze. Şi tatăl lui este bolnav, tot de cancer. La spital are grijă de el fratele mai mic, care are 16 ani. Liviu mi-a spus aceste cuvinte cu o seninătate care m-a lăsat fără replică. Ce contează dacă mor acum sau mai târziu? Mai bine acum, decât să mă chinui la bătrâneţe.

A rostit aceste cuvinte împăcat, cu maturitatea celui împăcat în faţa morţii. Cred că o astfel de înţelepciune nu o au decât mari călugări sau acei oameni cu credinţă puternică. Cei care simt că se duc la Dumnezeu şi într-un fel, sătui de chin de abia aşteaptă să ajungă acolo. Liviu nu mai are nimic de pierdut. Nu a depus armele. Luptă dar acceptă, cu totul, ceea ce-i dă Dumnezeu. Câţi pot face ca el? Nu ştiu. Sincer, nu ştiu.

Are dureri mari şi a început de curând o cură de citostatice.

L-am întrebat dacă are nevoie de ceva. Mi-a spus că nu are nevoie de nimic. Dacă te uiţi la reportaj înţelegi însă uşor care sunt greutăţile cu care se confruntă acasă. Liviu provine dintr-o familie fără posibilităţi.

Cine a stat în spital ştie că un bolnav  de cancer are nevoie de o alimentaţie corespunzătoare. Are nevoie de sucuri, fructe.

Şi mai are nevoie de ceva. De prieteni. Are nevoie să simtă că nu este singur. Că nu trece singur prin suferinţă.

Liviu ne-a dat permisiunea să-i publicăm numărul de telefon. Pentru cei care vor să-l viziteze la spital sau poate doar să-l sune pentru un cuvânt de încurajare.

Am închis telefonul şi m-am gândit, Doamne oare care sunt bătăliile noastre? Ce sunt bătăliile noastre pe lângă lupta acestui copil?

Mi-am amintit inevitabil şi de prietenul nostru Adrian, care la 19 ani a dus aceeaşi bătălie cu boala, mai mult singur. A dus-o cu demnitatea cu care noi nu am fi putut-o poate duce şi acum suntem siguri că el este în lumea plină de lumină, în care durerile nu mai ajung.

Ne dorim ca Liviu să nu se simtă singur.

Cei care doresc să-l sune pot să o facă la numărul de telefon 0743900424 (Liviu Vele).

Pentru că nu a împlinit încă 18 ani, deci nu poate deschide un cont pe numele lui, cei care vor să facă donaţii pentru el pot trimite bănuţi în conturile asociatiei noastre, cu menţiunea PENTRU LIVIU VELE.

Conturile sunt
LEI: RO92 RZBR 0000 0600 1590 6640
EURO: RO39RZBR 0000 0600 1590 6721, COD SWIFT RZBRROBU

deschise pe numele Asociaţiei "Sfântul Nicolae si Sfântul Efrem cel Nou", la Raiffeisen Bank, Sucursala Aerogării.

Vă mulţumim tuturor!

Cornelia - o doamnă care nu vede, dar simte. Cu sufletul

Cornelia Ştefan

Ea este Cornelia. Are 44 de ani şi este nevăzătoare. Şi-a pierdut vederea în ultimul an de liceu, în urma unei afecţiuni (anoftalmie operatorie). Într-o singură clipă s-a cufundat în întuneric. 

Dar viaţa Corneliei e plină de lumină. O lumină care vine de undeva de Sus. O lumină care vine din orele nesfârşite de rugăciune. Cornelia nu lipseşte niciodată de la Sfânta Liturghie, de la biserică. 

Pe Cornelia o ştim de câteva luni. De când am pierdut-o pe Sofia. În ziua în care noi ne despărţeam de Sofia, Cornelia a sunat-o pe sora soţului meu, de care-o leagă o prietenie veche. Aşa, din întâmplare. Atunci a aflat de povestea fetiţei care s-a dus în Raiul plin cu maci. Şi fără să ne cunoască, Cornelia a inclus-o pe Sofia în rugăciunile ei. A făcut asta ca pe un gest firesc, fără să-i ceară nimeni. Fără ca măcar noi să ştim. A făcut acest gest din acea dorinţă firească de a-şi susţine aproapele, de a-l mângâia şi întări prin rugăciune.

Dumnezeu a rânduit s-o cunoaştem ieri, pe Cornelia. Un om demn, modest şi direct. Asta mi-a plăcut cel mai mult la ea. Că nu te menajează. Aşa cum o fac uneori cei care văd, împachetând realitatea într-o poleială frumoasă. Cornelia este sinceră şi îţi lasă impresia că vede mai bine decât oricare dintre noi. Îţi simte sufletul. 

Cornelia s-a mutat de curând singură, într-o garsonieră. Pentru chirie plăteşte în jur de 150 de euro. Trebuie să se descurce singură, din pensia de handicap grav şi ajutorul pentru însoţitor. Nu este genul de om care şi-ar spune problemele sau ar cere ajutorul. Dacă poţi citi şi tu, dincolo de cuvinte, bine, dacă nu, nu. Ea nu ţi se va plânge niciodată. Mi-a spus şi care este secretul. Cornelia nu se plânge pentru că ştie să se mulţumească cu puţin. Şi mai ştie că dacă se lasă în voia lui Dumnezeu, El îi va trimite întotdeauna fix atât cât are nevoie. Nici mai mult, nici mai puţin. 

Garsoniera Corneliei a fost complet goală. A primit o canapea şi un aragaz. Are promisiune şi pentru un frigider. Cornelia ar mai avea nevoie de o maşină de spălat funcţională, de un dulap care se poate demonta (uşa de la garsonieră este foarte strâmtă şi nu se poate băga în interior decât un dulap pe bucăţi) pentru a-şi pune hainele, care stau deocamdată în nişte saci, un corp suspendat sau un dulap soldăţel pentru bucătărie, un scaun pentru bucătărie şi nişte etajere pentru micul hol (spaţiul este de circa 60 de cm) pentru a putea improviza o mică debara. Cornelia ar avea nevoie şi de un telefon la mâna a doua pentru cartela de orange. Nu-i trebuie un telefon performant, ci unul care să-i permită ataşarea unei aplicaţii de voce, special pentru nevăzători, prin care poate "citi" inclusiv mesajele pe care le primeşte. 

Cornelia duce o viaţă modestă. Mai mult decât modestă. Cheltuielile legate de chirie, întreţinere îi diminuează substanţial veniturile. Pentru că nu vede este nevoită să se deplaseze mai mult cu taxiul, pentru siguranţa ei, pentru că deseori a avut de înfruntat pericolele din carosabil, chiar a avut mâinile rupte după ce a căzut în canale neacoperite. Doar cine se află într-o astfel de situaţie poate să-şi închipuie cât de greu se poate orienta un nevăzător singur, în Bucureştiul atât de plin de surprize. Un nevăzător care trebuie să meargă singur la cumpărături, să urce scări, să traverseze strada.... Cornelia nu ne-a cerut nimic. Noi ne-am dus s-o cunoaştem ca prieteni. Dar eu mi-aş dori foarte mult s-o ajutăm. Nu i-am promis nimic dar sunt sigură că, aşa cum a spus şi ea "Dumnezeu îi va trimite atât cât are nevoie". 

Dacă sunt oameni buni care vor să-i pună un bănuţ în cont, pentru a o ajuta cu chetuielile lunare sau dacă sunt oameni care au ceva din lista enumerată mai sus (o maşină de spălat, un dulap, un telefon etc.) şi se pot despărţi de acele obiecte sau pur şi simplu nu le mai sunt de folos îi rog să nu ezite s-o ajute pe Cornelia. 

Se pot face donaţii în contul: 

RO95RNCB0788092002840001, deschis la BCR, pe numele de Cornelia Ştefan. 

Aş putea să spun foarte multe despre Cornelia. Un suflet delicat, dar puternic, un om impecabil care-i impresionează pe toţi când intră în biserică, cu hăinuţele perfect călcate, de parcă o mână magică s-a îngrijit de toate. Cornelia reuşeşte chiar să-şi asorteze îmbrăcămintea, pentru că ea ştie, ce culoare au hainele pe care le îmbracă (atunci când primeşte o hăinuţă ea întreabă ce culoare are şi ţine minte toate aceste detalii). 

Dacă doriţi s-o ajutaţi pe Cornelia cu lucruri care-i sunt de folos în garsoniera în care locuieşte vă rugăm să luaţi legătura cu prietena ei Rodica Moraru (prietena Corneliei, care o va ajuta, în cazul în care este nevoie de transport etc), la numărul de telefon 0742642637. 

Pentru mai multe detalii o puteţi suna pe Cornelia, telefon 0730013133.

Vă mulţumim tuturor.

Hainele Corneliei stau deocamdată în saci

Cornelia, în garsoniera în care s-a mutat