"Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce ești." Părintele Arsenie Boca
Se afișează postările cu eticheta Mulţumim. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mulţumim. Afișați toate postările

marți, 22 aprilie 2014

Masa de Paşte pentru 24 de copii

Aşa cum am promis, de Paşte am reuşit să cumpărăm alimente pentru câteva familii. Pentru că prietenii asociaţiei au fost generoşi ne-am extins sprijinul şi am ajutat şase familii, în loc de trei, cum ne-am propus iniţial. Lor li se adaugă cele trei familii din ţară (Prepeliţă, Măzăreanu şi Grădinaru) care au fost sprijinite, în mod direct, prin donaţii făcute în conturile lor. 

Costul total al cumpărăturilor pentru cele şase familii a fost de 2075.86 ron. Pentru fiecare familie am alocat în medie o sumă cuprinsă între 300 şi 350 de lei. (Valoarea bonurilor: 335.63 ron, 362.55 ron, 345.60 ron, 309.46 ron, 722.62 ron - aici sunt incluse cumpărături pentru două familii). 

Cele şase familii au de la caz la caz trei, patru sau cinci copii. În cinci dintre ele există un copilaş care s-a născut cu o suferinţă (sindrom down, autism, epilepsie, întârziere mentală sau tetrapareză). 

La cumpărături am avut ajutoare de nădejde care au dus la destinaţie o parte dintre daruri şi au fost şi în supermarket. Mulţumim Elenei Giucă şi Florenţei Ilie. În câteva dintre fotografii nu apar toţi copiii pentru că nu i-am găsit pe toţi acasă, în momentul în care am dus alimentele. Vă mulţumim tuturor! 

FAMILIILE AJUTATE: 

1. FAMILIA ION (5 copii. Familia locuieşte într-o baracă, fără apă, canalizare şi fără curent. Lucrează doar tatăl copiilor, la o fabrică, pentru 750 ron pe lună) Mai multe despre familie puteţi să citi aici: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/prizonieri-in-camp-cocioaba-fara-lumina-caldura-480266.html 
PERSOANĂ DE CONTACT: Nicoleta, mama copiilor 0764413296 
 
2. FAMILIA IOANEI (4 fetiţe. Una dintre fetiţe are tetrapareză şi alergie la gluten. Lucrează doar tatăl. Familia locuieşte într-un apartament ANL. Au nevoie de sprijin pentru terapiile fetiţei cu probleme şi pentru alimentaţia specială de care aceasta are nevoie. Fetiţele sunt foarte bine educate, învaţă foarte bine la şcoală, merg duminică de duminică la biserică.) 
PERSOANĂ DE CONTACT: Ioana, mama fetiţelor 0760608944 
 

3. FAMILIA OLTEANU (4 copii. Unul dintre copii are autism. Tatăl a trăit în canal. Are dizabilităţi. Mama a crescut în centre de plasament. Uneori cerşesc. Au perioade în care locuiesc pe stradă.) PERSOANĂ DE CONTACT: Cătălin, tatăl copiilor 0732382271 


4. FAMILIA LUI ALEX (3 copii. Familia stă cu chirie, într-o singură cameră, de chirpici, fără apă şi fără canalizare. Părinţii au lucrat până de curând la o spălătorie auto. Acum munceşte doar mama. Face curăţenie într-o scară de bloc. Copiii trăiesc uneori din mila celor care frecventează biserica din apropiere, unde băiatul cel mare merge în fiecare zi.) 
Mai multe despre familie puteţi să citiţi aici: 
PERSOANĂ DE CONTACT: Gabi, mama copiilor 0768150040 

5. FAMILIA APOSTOL (3 copii. Sunt crescuţi doar de mamă. Fetiţa mai mare s-a născut cu probleme psihice. Familia locuieşte într-o locuinţă socială. Familia urmează să fie evacuată din cauza datoriilor acumulate. E o poveste mai complicată, datoriile sunt acumulate pe numele tatălui fetiţelor, de care mama a divorţat de câţiva ani. Fetele şi mama trăiesc doar din pensia de asistent personal luată de mamă pentru fata mai mare (19 ani). (Pensia a fost şi ea retrasă timp de câteva luni, pentru că la un moment dat comisia de revizuire a gradului de handicap a schimbat încadrarea pentru fata mai mare. Situaţia a fost revizuită în urma contestaţiilor). 
PERSOANA DE CONTACT: Doamna Apostol, mama fetiţelor 0768968872 
 

6. FAMILIA MIOAREI (5 copilaşi. Nectarie, s-a născut cu sindrom down. Mioara, mama copiilor suferă de cancer. Mioara a scris o carte "Cancerul, dragostea mea". 
Mioara are nevoie de 6000 de euro lunar pentru tratament.) Puteţi să ajutaţi familia cumpărând cartea (costă 17 lei) sau făcând donaţii în contul deschis pe numele tatălui (contul îl găsiţi pe burtiera din reportaj). 
Povestea pe larg o puteţi viziona aici: 
PERSOANĂ DE CONTACT: Mioara, telefon 0766414565 


P.S. 1 Am trecut şi datele de contact ale familiilor pentru că putem să facem fapte bune oricând. Dacă doriţi să-i ajutaţi şi cu alte ocazii îi puteţi contacta în mod direct. Mulţumim. 
P.S. 2 Dacă doriţi să vă trimitem copii după bonurile de la cumpărături vă rugăm să ne trimiteţi un mail aici: mailulasociatiei@gmail.com 
P.S. 3 Mulţumiri speciale lui Maggie Tumenbatur si prietenilor săi din Hong Kong, Anei Calin, Florentei Ilie, Elenei Giuca, Florentei Ilie, Mirelei Voicu, Georgianei Ciuta si O. 

Vă mulţumim tuturor pentru milostenia pe care aţi făcut-o pentru a aduce puţină bucurie în sufletul acestor copii. Bunul Dumnezeu să vă răsplătească pentru fapta bună dăruindu-vă multe bucurii duhovniceşti.

marți, 11 martie 2014

Un altfel de 8 martie

Anul acesta am avut un 8 martie special. Am petrecut o zi alături de doamnele din Urlați (Fundația Bucuria Ajutorului - Urlați) și Glodeanu (Copiii din Glodeanu, Buzău). Pentru ele am organizat o vizită în Capitală, pentru cele mai multe fiind pentru prima dată când au venit în Bucureşti.

Ne-am bucurat mult când le-am văzut zâmbetul pe chip, mai ales că știm ce se ascunde în spatele lui. Cele mai multe dintre aceste doamne ascund povești de viață dureroase, lupta cu grijile, cu sărăcia, uneori cu boala, cum este mama lui Jeni, de la Glodeanu, care are și acum episoade de amnezie, în urma unui grav accident de circulație. Toate au copii și unele locuiesc în căsuțe insalubre, unde în loc de podea, pe jos, este pământ. Ne-au emoționat îmbrățișările lor de la final și rugămintea de-a le trimite prin poștă, fotografiile de la eveniment. 

În cadrul vizitei doamnele au vizitat Palatul Parlamentului, au făcut turul oraşului cu ghid, s-au închinat la moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov şi au luat masa la restaurant. 

Le mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat să facem această bucurie: Annei Marie Parlog şi restaurantului Morgan La Dud, Florentei Ilie, Danei Logofatu, Adrianei Dumitru, Alexandrei Zait, Anei-Emilia Marian, agentiei de turism a Patriarhiei Române, Basilica Travel, Danielei Costin, lui Dragos Antonache, Angelei Silistraru si unei persoane care a contribuit financiar pentru achitarea mesei de la restaurant (persoana a dorit să rămână anonimă).

Am alocat pentru acest eveniment suma de 1959 ron, din care am achitat transportul doamnelor la București, masa la restaurant, costul biletelor pentru vizitarea Casei Poporului și achiziționarea unor cărticele de rugăciuni pe care le-am pus în punguța cu daruri. Mulțumim Agenției de Turism a Patriarhiei Române, Basilica Travel care a asigurat turul gratuit al orașului, cu ghid. Doamnele au primit la finalul evenimentului flori și o punguță cu un gel de duș, o cremă de mâini, o esarfă, o pereche de sosetute, două martisoare, o ciocolată, un sort de bucătărie, o carte de rugăciuni. 

Mai multe fotografii de la eveniment puteţi să vedeţi aici:
 

 
 
 
 

vineri, 28 februarie 2014

Mulţumim

Sofia şi macii. Tablou realizat de prietena noastră, Miruna
Tuturor celor care ne ajută. Celor ştiuţi şi neştiuţi. Mulţumim pentru fiecare gând bun care ajunge până la noi. Mulţumim tuturor celor care donează bănuţi şi ne ajută să dăruim bucurie celor în suferinţă. Ne-am dori să le mulţumim personal. Să le strângem cald mâna şi să le punem în palmă o floare frumoasă de mac. Ca să le aducă aminte mereu de Sofia, de copilul înger.

Mulţumim prietenilor care ne înconjoară cu iubirea lor şi ne ajută să ducem memoria Sofiei mai departe. Ne rugăm ca sfinţii ocrotitori ai asociaţiei, Sfântul Nicolae şi Sfântul Efrem cel Nou să vă răsplătească pe toţi pentru faptele bune şi să vă sprijine pe drumul duhovnicesc care duce spre Rai. 

Toată iubirea noastră pentru voi.

Sharing is caring