"Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce ești." Părintele Arsenie Boca

joi, 30 ianuarie 2014

Sfântul Efrem cel Nou l-a ajutat pe fiul nostru să lupte cu leucemia

Autor: Mihaela Burcea
(https://www.facebook.com/mihaela.burcea.79?ref=ts&fref=ts)
Sfântul Efrem cel Nou
Putem trece prin lumea aceasta cum a trecut Moise, poporul lui Israel prin mare, dacă ştim şi simţim că cineva ne ocroteşte dincolo de seducătoarele oferte ale lumii noastre. 

Îndrăznesc să vă scriu câteva rânduri pentru cei care nu cred, pentru cei care vor avea cândva nevoie de un sprijin. Mulţumesc Bunului Dumnezeu că a pus şi la mine o picătură mică, mică de dragoste pentru el, atunci când m-a adus pe lume. Fără Bunul Dumnezeu şi sfinţii lui ajungi să trăieşti ca într-un infern, de unde simti ca nu ai nici o scăpare, chiar dacă tu o cauţi şi o tot cauţi. Altfel orbecăim în întuneric. Am născut la 23 de ani, un băiat, Slavă Domnului, sănătos. 

  • L-am descoperit pe Sfântul Efrem cel Nou după ce unul dintre băieţi s-a îmbolnăvit de leucemie 

La 38 de ani am născut tot un băiat, căruia i-am pus numele Dimitrie. Când a împlinit vârsta de 3 ani si 3 luni el a fost diagnosticat cu LAL (leucemie acută limfoblastică). Şocul a fost enorm, dar niciodată nu m-am întrebat „de ce?”. 

Dimitrie Burcea
Consider că Bunul Dumnezeu are taina Lui. Am spus mereu: „Tu decizi Doamne, tu şi sfintii tăi!”. Tratamentul iniţial durează opt luni de zile, pe care le stai aproape numai în spital. Având mulţi prieteni credincioşi, am început să ne rugăm pentru Dimitrie iar rugăciunea a ajuns să se ramifice precum ramurile unui copac. Rugăciunile din ţară au ajuns până la Muntele Athos şi chiar Ierusalim. 

Dimitrie Burcea
La un moment dat, pe la începutul tratamentului, un prieten mi-a trimis acatistul Sfântului Efrem cel Nou, spunându-mi că este grabnic ajutător. Nu ştiu de ce, dar de când am deschis acatistul, Sfântul Efrem cel Nou a devenit pentru mine şi pentru familie, ajutorul şi speranţa noastră. Am început să mă rog sfântului, zi de zi, şi să-l simt din ce în ce mai aproape. Când Dimitrie avea o stare mai proastă, cerea să-i pun pe piept icoana Sfântului Efrem cel Nou şi se liniştea. Nu ne dezlipim niciodată de icoana sfântului, dormim cu ea la cap noapte de noapte iar în călătorii plecăm cu ea, întotdeauna. Am vorbit la un moment dat cu şapte familii şi am făcut acatistul Sfântului Efrem toţi, timp de şapte zile. Toţi avem nevoie de rugăciune. 

După o perioadă scurtă, chiar de ziua Sfântului Efrem cel Nou, prietenul care mi-a dăruit acatistul său, a primit în dar o casă. Avea cinci copii si locuiau toţi într-o cameră cu o bucătărie. Sfântul avea să-i vină grabnic în ajutor.

Nu sunt vrednică de dragostea bunului Dumnezeu şi a Sfântului Efrem cel Nou, cel puţin, sigur, nu mai vrednică decât parintii care şi-au pierdut copilaşii, în urma unor boli grave. Dar ştiu că putem să ne rugăm, să devenim mai buni, să facem fapte bune cât putem şi să sperăm că bunul Dumnezeu şi Sfântul Efrem cel Nou ne vor ajuta pe mai departe. Drumul este lung, dar ce drum nu e lung? Şi ce cruce nu este grea? 

Au trecut trei ani decât copilaşul nostru s-a îmbolnăvit. Dacă trec cinci ani se poate spune că băiatul este vindecat. Trebuie să scăpăm de duhurile rele, adică duhul banilor, duhul desfrânării, duhul mândriei, al stăpânirii şi al puterii, duhul homosexualităţii, duhul a tot ceea ce înseamnă stiri vulgare şi fără sens. 

Putem să ne găsim liniştea cu ajutorul unui duhovnic bun - există foarte mulţi, chiar dacă noi nu-i vedem. Când suntem bolnavi căutam cel mai bun medic; aşa putem căuta şi duhovnicul, cel mai potrivit pentru sufletul nostru. 

  • Sfântul Efrem cel Nou a fost cu noi în cele mai grele momente 

Sfântul Efrem cel Nou a fost cu noi permanent. Când Dimitrie trece prin clipe grele, ne rugăm toţi din familie în felul următor: “Sfinte Efrem, tu, astăzi eşti domnul doctor. Ia tu mâna domnului doctor şi fă tu, operaţia de punere a unui cateter venos central (prin el sunt administrate citostaticele, pentru a nu înţepa copilul, tot timpul), şi ia, tu, Sfinte, mâna lui şi ajută-l pe domnul doctor la puncţie!”. Tot timpul am simţit că domnul doctor, asistenţii şi toate cadrele medicale au fost familia noastră. Noi credem cu tărie, că aşa s-a întâmplat, că pungile cu citostatice au fost binecuvântate de Sfântul Efrem cel Nou. 

Trebuie să crezi şi vei simti ceva atât de liniştitor, încât cuvintele sunt de prisos. 

Crede creştine, strigă cerului şi trimite precum o săgeată spre cer rugăciunea ta, oricare ar fi ea! Putem să ne găsim liniştea printre oamenii adevăraţi, care ne dau exemple de viaţă, cum este prietena mea, Violeta care ia acasă oameni sărmani, le dă voie să facă o baie fierbinte şi îi îmbracă. Incredibil, nu? Acesta este unul dintre motivele pentru care spuneam că mai avem mult până vom ajunge să fim pe placul bunului Dumnezeu. Alte prietene se duc la azilul de bătrani, la căminul de copii şi stau de vorbă cu ei, iar din pensia lor le fac mici cadouri. Sau, o altă cunoştinţă care vine la noi şi spune: am o scisorică pentru Dimitrie (şi în ea găsim apoi o sumă de bani) în care scrie să-i cumpărăm fructe sau orice are nevoie. 

Deci prieteni dragi, nu ne trebuie cele lumeşti, ci prieteni duhovniceşti, un duhovnic bun, un sfânt ocrotitor sau mai mulţi pentru că te cutremuri atunci când citeşti vieţile sfinţilor şi simţi mic, mic şi din ce în ce mai mic. Stai pe o bancă în parc şi închide ochii, să te bată soarele pe faţă iar vântul să-ţi fluture prin păr. Sau ia bocanci în picioare şi mergi prin albul imaculat al zăpezii. Taci şi ascultă cum se afundă în zăpadaă Sau mergi prin vânt si ploaie. Toate sunt minunate. Toate sunt creaţia lui Dumnezeu. 

Mulţumesc, Doamne pentru tot ce mi-ai dat. Şi mulţumim, Doamne, pentru fiecare răsărit de soare pe care-l vedem în fiecare zi. M-ai făcut Doamne, să văd! 

  • Orice lipsă de înţelegere este un păcat 
Acum stiu că orice ură, orice aversiune, orice lipsă de milă, de bunăvoinţă, de simpatie, orice lipsă de înţelegere este un păcat. Nu numai omorul, lovirea, jefuirea, înjurătura, ci orice dispret, orice rea dispoziţie este de la diavol, şi strică tot. Acum ştim, sper să şi respectăm. 

Cu dragoste imensă, 
Mihaela Burcea 

Sfântul Efrem cel Nou să vă ocrotească, să vă aducă pace în suflete şi să vă găsiţi liniştea. Nu ştim ce se va întâmpla mâine, nici peste un minut, dar ştim că putem spera şi putem fi buni.

sâmbătă, 25 ianuarie 2014

RAPORT FINANCIAR DE ACTIVITATE (noiembrie 2013 - ianuarie 2014)


Așa cum am promis încă de la înființarea asociației, vom publica periodic, pe pagina noastră, un bilanț privind modul în care am distribuit fondurile strânse din donații și sponsorizări, către categoriile sociale pe care ne-am propus să le ajutăm. 
În ultimele două luni ale anului 2013 și primele trei săptămâni ale lunii ianuarie 2014 printre beneficiarii Asociației "Sfântul Nicolae si Sfântul Efrem cel Nou" s-au numărat: copii din familii sărace, femei care locuiesc pe stradă, familii cu copii, aflate în situații de criză, care au locuit afară, pe timp de iarnă, sub cerul liber, în urmă evacuării din locuințe, un tânăr care locuia pe stradă, împreună cu un cățel, familii modeste, bătrâni singuri, care locuiesc în azile.
În dreptul fiecărei acțiuni am trecut suma cheltuită, link-urile care fac trimitere spre fotografii de la acțiuni și o persoană de contact.
Vă mulțumim tuturor pentru susținere și ajutor și sperăm să reușim împreună cu dumneavoastră și în 2014, cu ajutorul sfinților ocrotitori, Sfântul Nicolae și Sfântul Efrem cel Nou să facem cât mai multe fapte bune.
ACȚIUNI UMANITARE:
1.  COPIII DE GLODEANU SI DIN URLATI
BENEFICIARI: 55 de copii (25 din Urlati si 30 din Glodeanu)
SUMA ALOCATĂ: 4825 ron, din care 2950 ron pentru copiii din Glodeanu și 1875 ron pentru copiii din Urlati.
PERSOANE DE CONTACT: preot Marian Tudor, 0720281634, preot Manuel Radu 0727733044
IMAGINI ȘI DETALII DESPRE ACTIUNE:
DATA ACTIUNII: 4 si 9 decembrie 2013
2.  BĂTRÂNII FUNDATIEI “SFÂNTUL SAVA DIN BUZĂU (http://www.sfsavabz.ro/)
BENEFICIARI: 60 de bătrâni
SUMA ALOCATĂ: 1.500 ron
PERSOANA DE CONTACT: Dragos Antonache, coordonatorul actiunii, telefon 0724578049
IMAGINI DE LA ACȚIUNE:
DATA ACTIUNII: 21 decembrie 2013, Buzău
3. COPIII GRĂDINITEI DIN SATUL TEIU, COMUNA TEIU, JUD. ARGES
BENEFICIARI: 14 copii de grădiniță
DATA ACTIUNII: 19 decembrie 2013, Grădinita Teiu, Arges
SUMA ALOCATĂ: 700 ron (din aceasta suma s-a cumpărat încăltăminte pentru cei 14 copii fără posibilităti)
PERSOANA DE CONTACT: Irina Rosu, educatoarea copiilor, telefon 0768756306
IMAGINI DE LA ACȚIUNE:
4. FAMILIILE MODESTE DIN PAROHIA BRANCUSI, SECTOR 6, BUCURESTI
Despre parohia Brâncuși: http://parohiabrancusi.ro/
BENEFICIARI: 30 de familii din parohie
SUMA ALOCATĂ: 1500 ron
DATA ACTIUNII: Crăciun 2013
PERSOANA DE CONTACT: Costel Burlacu, preot paroh Parohia Brancusi, sector 6, Bucuresti, telefon 0741067918
5. COPIII DIN GRUPA MARE A GRĂDINITEI 221, DIN BUCURESTI, SECTOR 6
BENEFICIARI: 28 de copii de grădinita
SUMA ALOCATĂ: 558.04 ron din care am cumpărat dulciuri Alka pentru cele 28 de pachete (câte 10 produse pentru fiecare pachet).
PERSOANĂ DE CONTACT: Mela Tita, mama care ne-a cerut ajutorul, telefon 0744480328 sau directoarea gradinitei, Dinca Cristina Maria 0722758961
IMAGINI DE LA ACTIUNE:
6. FEMEILE CARE STAU PE STRADA. IN NOPTILE DE IARNĂ RĂMÂN ÎN ADĂPOSTUL PRIMĂRIEI CAPITALEI
Sunt 100 de femei care stau pe stradă. Iarna, dorm în adăpostul Primăriei Capitalei din strada Berceni nr. 12. Vara nu au unde sta. Dorm în piete, gări, parcuri, scări de bloc.
Am scris aici mai multe despre acţiune
BENEFICIARI: 100 de femei care stau pe stradă
DATA ACTIUNII: 21 decembrie 2013, Adăpostul de Femei din Soseaua Berceni nr 12.
SUMA ALOCATĂ:  3291.78 ron (din care am cumpărat produse, pentru acoperirea necesarului pentru 100 de pachete)
PERSOANA DE CONTACT: Doamna Cosmina Siminean Nicolescu, director Direcția Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti: dgas_mb@yahoo.co.uk
IMAGINI DE LA ACŢIUNE:
7. FAMILIA CLOSCA (familie cu trei copii care a locuit pe stradă, după ce a fost evacuată)
BENEFICIARI: 5 (2 adulti si trei copii minori)
SUMA ALOCATA: 1351 ron
PERSOANA DE CONTACT: Daniel Closca: 0767084476

Mai multe despre familia Closca:

Obs. Situatia familiei este rezolvata in acest moment, prin sprijinul si amabilitatea domnului Dan Voiculescu.

8. FAMILIA MIHAILEANU (familie cu 2 copii care a locuit pe strada, după ce a fost evacuata)

BENEFICIARI: 4 (2 adulti si doi minori)
SUMA ALOCATA: 300 ron
PERSOANA DE CONTACT: Mara Mihaileanu, telefon 0762543121
Mai multe despre familia Mihaileanu:

Obs. Situatia familiei s-a rezolvat temporar, prin cazarea pentru trei luni într-un centru apartinand Primăriei Capitalei.

Observatie: Sumele alocate persoanelor fizice sunt cele primite din donatii, special pentru ele. Adică destinate lor. Aceste persoane au fost sustinute, cu ajutorul prietenilor asociației si cu alimente, produse, haine, consiliere etc.

Pentru orice alte detalii legate de acțiunile desfăsurate de asociatie, inclusiv acte justificative, facturi etc. puteti să ne scrieti pe adresa: mailulasociatiei@gmail.com

Vă multumim!

vineri, 3 ianuarie 2014

O minune a Sfântului Efrem cel Nou

sursa foto: www.doxologia.ro
Zi de mare sărbătoare pentru sufletul meu. Pe 3 ianuarie s-au descoperit moaștele Sfântului Efrem cel Nou din Nea Makri. Sfântul Efrem cel Nou este mare făcător de minuni. Lui ne-am rugat ca s-o avem pe Sofia, citindu-i acatistul timp de 40 de zile. Cu mare bucurie am aflat vestea că sunt însărcinată, mai ales că ne doream un copil de mai bine de doi ani.
Sfântul Efrem ne-a dăruit de fapt un înger rugător în Cer. Cu mintea noastră măruntă de oameni nu putem să pătrundem tainele, dar sunt sigură că-n iconomia lucrurilor nu este puțin lucru să ai un rugător în fața tronului lui Dumnezeu. Sunt sigură că Sfântul Efrem a înfăptuit o minune pentru că ne-a îngăduit s-o botezăm pe Sofia, astfel încât sufletul ei să nu se piardă, ci să ajungă în ceruri. Din punct de vedere medical, viața ei s-ar fi putut opri în pântece, în orice clipă. Așa spun medicii. Dar a fost îngăduit să vină pe lume, să primească Sfântul Botez pentru ca Sofia să se nască în Cer. Sfântul Efrem cel Nou a pus în mintea mea, gândul de-a da şi numele său, asociatiei care a luat naștere în perioada în care am zămislit-o pe Sofia, Asociatia "Sfântul Nicolae si Sfântul Efrem cel Nou". Așa vom duce și memoria Sofiei, mai departe, prin fapte bune. Sfântul Efrem cel Nou să vă mângâie pe toți cei care îi veți cereți ajutorul!

P.S. O părticică din moaştele Sfântului Efrem cel Nou se află la Mănăstirea Chiajna din cartierul Giuleşti Sârbi, acolo unde câţiva călugări au o misiune grea, să ridice mănăstire într-un loc care a fost îngropat, la propriu, în ultimul deceniu, în munţi de gunoaie.
Dacă Sfântul Efrem cel Nou v-a ajutat puteţi să ne scrieţi pe adresa: mailulasociatiei@gmail.com
Mărturia dumneavoastră va fi publicată la rubrica "Se întâmplă minuni". Mulţumim.

Nicoleta Tintea (Moraru), presedinte Asociatia Sfântul Nicolae si Sfântul Efrem cel Nou"

duminică, 22 decembrie 2013

"ACUM... DE CRĂCIUN!"


UN FEL DE BILANȚ AL ACȚIUNII "ACUM... DE CRĂCIUN!", DIN 21 DECEMBRIE, ADĂPOSTUL DE FEMEI BERCENI

În locul în care este atâta durere și suferință am simțit atingerea îngerilor. Am mai avut sentimentul acesta doar în urmă cu doi ani, când am intrat pentru prima oară într-un salon în care erau copii bolnavi și am cunoscut-o pe Marcela, o tânără care nu vedea și suferea de cancer.

Aseară am cunoscut o lume nouă, o lume în care am văzut chipuri rătăcite, chipuri pierdute sau măcinate de boală, suflete în suferință, dar și ochi blânzi, dureros de lucizi, destine destrămate de oameni sau de neputință, vieți pierdute, mame îndurerate, bătrâne uitate de nepoți sau fii, mame alungate de acasă chiar de cei cărora le-au dat viață...

Zeci de povești, unele care bat filmul. Am văzut lacrimi și zâmbete, într-un amestec pestriț. Sunt chipuri care nu mai pot parcă nici să plângă. Sunt fețe care s-au înseninat pentru că au primit o floare. Sunt suflete pe care ai putea să le descoperi dacă ai puterea să dai la o parte zidul dur pe care l-au ridicat, după ce și-au pierdut orice fărâmă de încredere în cei din jur. Sunt și suflete bolnave care nu au nevoie de altceva decât de o simplă îmbrățișare. Dar și chipuri senine, pline de lumină. Femei care au pierdut tot, dar nu și sufletul. 

Am simțit nevoia lor acută de afecțiune. De îmbrățișare, de o mână strânsă cu dragoste. Nevoia lor de-a fi ascultate, iubite. 

Cred că niciodată nu vom cunoaște cu adevărat cine este cel care dă și cine, cel care primește.

Au fost chipuri care m-au impresionat. Gesturi care mi-au tăiat respirația. Lacrimi ascunse sub colțul unui batic. Bătrâne care erau gata să sărute mâinile tinere ale spiridușilor sau ale lui Moș Crăciun, în semn de mulțumire.

Corul bisericii Mihai Vodă, împreună cu părintele diacon Florin Nica le-a colindat, în chip minunat, pe femei. Le-a vestit prin colind Nașterea Mântuitorului. La un moment dat, glasurile s-au împletit. Femeile au început și ele să colinde. Unele s-au emoționat. Altele s-au bucurat. Au cântat cu toată gura, gălăgios. Dar mai ales, cu toată inima. Fiecare după trăirea sa. Pare paradoxal, dar oamenii care au fost dezamăgiți de oameni își pun mai mult nădejdea în Dumnezeu. Asta am simțit. Că multe dintre acel suflete SIMT și CRED. Și au știut că tot ce s-a întâmplat aseară, acolo, e o formă de iubire.

Trei lucruri mi-au rămas în inimă.

Mai întâi am asistat la regăsirea unei mame. Cătălina Ionescu, unul dintre spiridușii moșului a fost zilele trecute la adăpost, ca să ducă fructe pentru acțiune și a aflat că de câteva zile a fost adusă în centru o bătrână, care ține în brațe un ursuleț de pluș și care nu își amintește decât că o cheamă Lenuța. Cătălina a pus pe facebook fotografia bătrânei (fotografia a fost distribuită de mii de ori) iar o prietenă de-a familiei acesteia care locuiește în Franța a văzut-o și i-a anunțat rudele. Aseară, mama și nepotul doamnei Lenuța au ajuns la adăpost și au luat-o acasă.

Apoi mi-a rămas în inimă tanti Maria. Suferă de cancer osos și este în cărucior. Unul dintre băieții săi a murit împușcat la Revoluție. Era student la Timișoara. Al doilea trăiește, dar a uitat-o. Tanti Maria se va boteza ortodox. A visat-o pe Maica Domnului și a decis să facă acest pas, chiar înainte de ziua ei de naștere. Tanti Maria este născută pe 25 decembrie, în prima zi de Crăciun.

Câteva dintre femei nu au putut să urce în sala de mese pentru că sunt bolnave. Printre ele este și tanti Mioara. A fost toată viața florăreasă. Are peste 80 de ani, dar i-ai da vreo 60. Și-a pierdut unicul fiu în urmă cu doi ani. Și pe el, și pe nora sa. A avut o presimțire sumbră în ziua aceea. O groapă urâtă îi înghițea pe cei doi. Munceau în Centrul Vechi iar schela pe care se aflau s-a prăbușit. Au fost înghițiți de pământ. Au lăsat în urmă trei fetițe. Cea mică are doar cinci ani. Nu știe nici acum că părinții ei au murit. Pentru ea, părinții sunt plecați în străinătate, iar bunica, adică tanti Mioara, la spital. Cele trei fete sunt acum într-un centru de plasament. Tanti Mioara stă iarna în adăpost ca să strângă bani pentru ca la vară să poată cumpăra flori, să-și întrețină nepoatele. Cu lacrimi în ochi ne-a povestit cum a vrut să-și ia viața când i-a murit fiul. Dar Dumnezeu a avut un alt plan. Și a salvat-o. Iar tanti Mioara luptă acum pentru nepoatele ei. Era fericită că a primit daruri de la Moș Crăciun pentru că ne-a spus că le va duce nepoatelor.

M-am bucurat mult pentru că aseară ne-au fost alături foarte mulți spiriduși. Unii ne sunt prieteni și ne-au ajutat și la alte acțiuni. Pe alții i-am cunoscut abia acum. Am împărțit cu toți, bucuria de-o clipă. Bucuria că suntem acolo și că putem dărui un zâmbet.

Mi-e greu să mă gândesc ce se va întâmpla cu sufletele pe care le-am cunoscut aseară. Aceste femei pot sta în adăpostul Primăriei Capitalei doar iarna, pe timpul nopții. Vara, se întorc prin parcuri, prin scările de bloc, prin casele părăsite, adică pe acolo unde pot găsi un loc să doarmă. Cred că ar fi ideal ca proiectul Primăriei Capitalei să se poată extinde și pe timpul verii (înteleg că există un astfel de demers).

DARURILE:

Sfântul Nicolae și Sfântul Efrem cel Nou ne-au ajutat să mergem cu brațele pline la aceste femei. Am pregătit 200 de pungi pentru femeile care dorm în adăpost (câte două pungi pentru fiecare). Fiecare femeie a primit următoarele produse: o prajitura casei cu vanilie si fulgi de ciocolata, o prajitura casei cu mere confiate,  un pachet de biscuiti alka casei caramelizati cu scortisoara, o prajitura casei vanilie si capsuni, o pungă de toortizi cu sare, un croissant cu lamâie si vanilie, un croissant cu cacao, o punga de napolitane alfers cacao si lapte glazurate, o punga de napolitane alfers cafea si frisca, o jumătate de cozonac, o pungă de cafea gold mocca amestec macinata, o prăjitură măgura, o eugenie, un plic de ciocolată caldă, 2 plicuri de cafea 3 in 1, o perie de păr, un deodorant roll-on Nivea, o ciocolată cu lapte Milka, o figurină de ciocolată Moș Crăciun, două iconițe și un Acatist al Maicii Domnului, un săpun FA, o cremă de gălbenele, o pereche de șosete, o pereche de mănuși, o garoafă, trei fructe (banană, măr, portocală). Pe mese, spiridușii au pus brioșe, cornulete și suc.

În luna ianuarie vrem să mai cumpărăm pentru ele, în funcție de nevoile concrete care vor exista atunci în adăpost, mai multe produse, din sponsorizarea primită de la firma Optiblu.

SPIRIDUȘII MOȘULUI CARE AU FOST PREZENȚI LA EVENIMENT:

Carmen și Paul Coadă, Adriana Dumitru (care a făcut fotografii minunate), Adriana (http://adriana-dardindar.blogspot.ro/), Laurențiu Halipa, Adrian Ambrozie și Ilinca (cel mai tânăr spiriduș), Livia Serbănescu și Take, Monica Tofan și soțul ei, Raluca Elena Anghel, Daniela Popescu, Cătălina Ionescu, Stancu Valentin (Moș Crăciun), părintele diacon Florin Nica și șapte colindători din corul bisericii Mihai Vodă, doamna Iuliana Popescu (din partea DGASMB), doamna Ionela Sudițeanu și domnul Mihai Făgădaru (din partea Adăpostului de Femei), Daniela Corina Chircu, Dana Logofătu, Cristina Cvinda, Elvira Marinescu și soțul ei, Alice Paraschiv și Andrei Constantin, Roxana Mirescu, Elena Varteniuc (dacă am uitat pe cineva, să-mi fie cu iertare).

MULȚUMESC:

Sponsorului Optiblu (http://www.optiblu.ro/), Cosmina Simiean Nicolescu (Director Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti), Iuliana Popescu (DGASMB), Mihai Făgădaru si Ionela Suditeanu (Adăpostul de Femei), Alice Andreea Paraschiv şi Andrei Constantin, Cătălin şi Codrina Ioniţă, Cătălin Imad, Catalina Ionescu, Mirela Stănculea, Parauan Mihaela şi echipei Zara AFI Cotroceni, Maria Denisa Calini, Livia Serbănescu şi Take, Maria Coman, Alina Diguta, Stela Pirvu, Roxana Niculai, Oana Manea, Dan Constantinescu, Serban Liana Andreea, Dobre Mihaela, Adriana Dumitru, Daniela Corina Chircu, Carmen si Paul Coada, Elvira Marinescu, Adriana (http://adriana-dardindar.blogspot.ro/), Flori Laibăr si firmei Alka România (http://www.alkagroup.ro/), Daniela Stroescu, Lavinia Petruescu, Cristina Niculescu, Palade Roxana, Mari Flori Spanu, Raluca Elena Anghel, Monica D. (prietena Iulianei Badea), Elena Varteniuc, Florin Nica şi corului bisericii Mihai Vodă, Adriana Pava, Intact Media Academy (http://www.intactmediaacademy.ro/), Liana Serbanescu, Dana Logofatu, Roxana Burtica, Adrian Ambrozie, Monica Tofan, Smara Hrimiuc, Daniela Popescu, Roxana Mirescu,  Ramona Copil, Raluca Dobrinescu, Alexandru Serbu, Dana Naghiu, Marian Ana Emilia, Sorina Aioanei, Simona Irimia, Brindusa Miron, Mari Malinescu, Smara Hrimiuc, Cristina Cvinda, Laurentiu Halipa, Daniela Corina Chircu, Mihaela Dobre, Ioana Alexandru, Dorina Coroama (Dacă am omis pe cineva de pe listă, să-mi fie cu iertare. Vă rog să-mi dați de veste ca să completez lista).

CE AR MAI FI DE SPUS:

Dacă doriți să le ajutați pe aceste femei lista este deschisă. Dacă aveți haine pe care nu le folosiți le puteți duce direct în centru. Adăpostul se află în curtea Spitalului de Geriatrie Sfântul Luca de pe Șoseaua Berceni nr 12. Intrarea se face din Aleea Moldovița. Vă mulțumim tuturor!

Mai multe fotografii de la această acțiune puteți să vedeți pe pagina de facebook a asociației.
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.367668533377784.1073741835.345510178926953&type=1

Nicoleta Tintea (Moraru)
Presedinte Asociatia "Sfântul Nicolae și Sfântul Efrem cel Nou"


Darurile
Regăsire. În stânga: Cătălina Ionescu, "îngerul" lui tanti Lenuta. În dreapta: fiică și mamă
Uneori rugăciunea nu are nevoie de prea multe cuvinte

Părintele diacon Florin cu tanti Maria
Tanti Maria a primit ceea ce își dorea, un paraclis al Maicii Domnului 
Flori pentru femeile străzii 











Sharing is caring