"Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce ești." Părintele Arsenie Boca

sâmbătă, 15 martie 2014

Ziua de 8 martie, prin ochii Adrianei

Prietena noastră, Adriana Dumitru a scris despre frumoasa zi de 8 martie, pe care am petrecut-o alături de doamnele de la Urlați și Glodeanu. Mulțumim. 


Textul integral îl găsiți pe pagina de facebook "Ora de relaxare":

„Cu un bănuţ dăruit poţi cumpăra cerul, nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă nu ai nici acel bănuţ, atunci dă măcar un pahar cu apă rece.”(Sfântul Ioan Gură de Aur) 

Mama cred că este cel mai dulce cuvânt dintre toate cuvintele din lume. Indiferent în ce limbă este spus el rezonează, ajunge în cel mai mic coltişor din sufletul fiecăruia. Mama este persoana cea mai dragă, cea care rabdă totul, care mângâie şi alină, care sărută acolo unde doare, şi când suntem mici, şi când suntem mari, deopotrivă. Ea este MAMA, aşa este ea, MAMA. Simplu şi firesc! Şi cum aş putea să explic starea ce mă cuprinde când mă gândesc la mama? Nu am cum. Prea puţine cuvinte pentru un sentiment mare cât un curcubeu. Dar, pot sa creionez, usor, o zi în care rolurile principale au fost câteva culori minunate: dragostea, solidaritatea, admiraţia, sinceritatea, prietenia... toate, aşternute nu pe foaie, ci cu dedicaţie pentru ELE, DOAMNELE... MAMELE. 

Nu orice mame, ci unele cu poveşti de viaţă brăzdate cu mai multă suferinţă decât bucurie. Mame muncite, mame cu mulţi copiii, mame fără prea multe posbilităţi, mame care nu au timp pentru ele, ci pentru alţii. Viaţa este egală cu sacrificiu. Sunt mamele si doamnele din două comune: Glodeanu şi Urlaţi. Pentru ele, anul acesta 8 Martie a fost unul special. O zi cu soare. Au ieşit afară, în oraş, în Bucureşti. Capitala europeană pe care ele nu au apucat să o bată la pas, până atunci. Habar nu aveau cum este...să laşi totul, într-un colţ...şi să te gândeşti la tine, la răsfăţul pe care şi-l doreşte fiecare dintre noi, cu atât mai mult, noi, femeile. O trecere în revistă: o vizită în una dintre cele mai frumoase clădiri din lume, Casa Poporului, o plimbare cu autocarul prin capitală unde doamnele au cules câte puţin din fiecare, adică, Muzeul Ţăranului Român, Guvernul României, Muzeul Satului, Casa Presei Libere, Muzeul Antipa, frumoasa Calea Victoriei şi o scurtă pauză de rugăciune, la Patriarhie. La final, autocarul a staţionat, într-un loc retras, intim, cu verde mult, decorat cu ferestre care te fac să te gândeşti la speranţă... cu muzică în surdină, cu oameni frumoşi şi cu un meniu delicios. 

Aici doamnele au rămas impresionate, au râs, au vorbit, s-au împrietenit, s-au fotografiat, s-au simţit fericite, relaxate, răsfăţate. Toate au fost şi sunt frumoase, prin naturaleţe, prin puterea de a trece peste toate cu fruntea sus, cu simplitatea omului apropiat de cel care a creat totul. Vă mulţumesc doamnelor pentru exemplul dumneavoastră de viaţă. Să fiţi mereu aşa! Frumoase! Şi, aş vrea să termin cum am început!    

„Cu un bănuţ dăruit poţi cumpăra cerul, nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă nu ai nici acel bănuţ, atunci dă măcar un pahar cu apă rece.”(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Autor: Adriana Dumitru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sharing is caring